Prin rugăciunile unui simplu preot, în zilele noastre, dar și în vechime, s-au vindecat și se vindecă bolnavii, cedează bolile, în timp ce prin rugăciunea comună, în procesiuni, pe câmpuri, ogoare, grădini și podgorii, se săvârșesc minuni de către Dumnezeu, de către Maica Domnului și de către toții sfinții. Și acestea se întâmplă tot timpul.

Minunile acestea nu înseamnă nimic altceva decât răspunsul Părintelui ceresc la rugămintea fiilor Săi. Acest lucru îl poate confirma orice sat și orice oraș din întreaga lume ortodoxă. Orice om binevoitor răspunde la rugămintea vecinului său, chiar mai mult, frate la rugăciunea fratelui și, întâi de toate, Părintele la rugămintea fiilor Săi.

Niciun om nu va oferi piatră fiului său când acesta îi va cere pâine, nici nu îi va da șarpe când va cere pește și „nu cu mult mai mult Tatăl vostru cel din Ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 7, 9-11). Dumnezeu săvârșește minuni, fie în urma rugăciunii celui suferind, fie în urma rugăciunii părinților sau a rudeniilor, sau a preotului, sau a întregii Biserici.

Biserica deține, în tezaurul experienței ei îndelungate, nenumărate exemple despre modul în care milostivul Dumnezeu răspunde în chip minunat oricărui fel de rugăciune, fie că este personală, fie că este a preotului, a rudeniilor, fie a Bisericii Universale.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, 105 capete despre minuni, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2011, pp. 46-47)