De ce avem nevoie de intermediar între noi și Hristos când ne mărturisim?
Dacă spui că te mărturisești direct lui Dumnezeu și nu ai nevoie de un om, cu care Dumnezeu faci tu legătura, dacă nesocotești aproapele?
De ce avem nevoie de intermediar între noi și Hristos, de ce trebuie să ne mărturisim păcatele?
Pentru că suntem bolnavi, pentru că suntem mândri. Cel mai mare păcat este mândria, pentru mândrie au căzut îngerii din Cer. Spune Sfântul Ioan Casian că îngerul era curat ca lumina, nu avea gânduri întinate, nu avea poftele cu care ne luptăm noi, dar pentru un singur gând de mândrie s-a pogorât în adâncul iadului. Așa că noi, în primul rând, luptăm cu mândria. Și a socotit Dumnezeu că cel mai bine se taie mândria când ne mărturisim unui om ca noi.
Dacă spui că te mărturisești direct lui Dumnezeu și nu ai nevoie de un om, cu care Dumnezeu faci tu legătura, dacă nesocotești aproapele? Cu Dumnezeul Cel care a venit și ți-a poruncit să iubești și să te smerești, Care a zis că cine se va înălța se va smeri și cine se va smeri se va înălța? La Acest Dumnezeu vrei să vii așa, călcând pe capul duhovnicului, pe capul preoției pe care Hristos a lăsat-o în lume, zicând: „Cei ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă și cei ce vă primesc pe voi, pe Mine Mă primesc”?
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2010, pp. 86-87)