Cum pot creştinii de astăzi să îndeplinească porunca Sfântului Apostol Pavel care zice: „Neîncetat să vă rugaţi” (I Tesaloniceni 8, 17)?

Poate oricine a se ruga neîncetat dacă va umbla pururea înaintea lui Dumnezeu cu mintea şi inima sa. Cu mâinile poate să lucreze, iar cu mintea şi cu inima sa să fie gîndindu-se la Dumnezeu. Atât doar mai adaug, că rugăciunea duhovnicească, cea mai de căpetenie, aceasta este: să fim noi nedespărţiţi cu mintea şi cu inima de Dumnezeu, ori în ce vreme şi ori în ce loc vom fi. Principalul în aceasta este să avem noi întotdeauna simţirea, adică prezenţa lui Dumnezeu. „Acest lucru înlocuieşte toate rânduielile de rugăciune şi se socoteşte o rugăciune neîncetată”, cum spune Sfântul Teofan Zăvorâtul (Sbornicul, vol. I). Această simţire şi privire duhovnicească cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul Prooroc David când a zis: „Pururea vedeam pe Dumnezeu înaintea mea ca să nu mă clătesc...” (Psalmul 15, 8). Aşadar, trebuie să înţelegem că viaţa omului credincios este o rugăciune neîntreruptă, dacă este el neîncetat cu mintea la Dumnezeu.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 255)