Nevoințele duhovnicești ale Sfântului Dimitrie Basarabov

Într-una din zile a părăsit lumea, cu toate ale ei, şi „luându-şi crucea”, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere. S-a aşezat într-o peşteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în şir în post aspru, înfrânare şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi chiar de ceilalţi monahi.

Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, Sfântul Dimitrie a aflat de viaţa îmbunătăţită pe care o duceau aceştia, departe de lume şi de grijile ei. Pe măsură ce creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea, s-a trezit în el dorul după viaţa monahală, deşi practicase şi până atunci, poate fără ca să-şi dea seama, cele trei „sfaturi” cerute oricărui călugăr: sfinţenia vieţii (fecioria), smerenia (ascultarea) şi sărăcia.

Drept aceea, într-una din zile a părăsit lumea, cu toate ale ei, şi „luându-şi crucea”, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere. S-a aşezat într-o peşteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în şir în post aspru, înfrânare şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi chiar de ceilalţi monahi.

Nu se ştie câţi ani a trăit în această peşteră şi nici cum îşi agonisea cele necesare traiului, după cum nu se ştie nici data trecerii sale la cele veşnice. De un lucru putem fi siguri: că el a fost în permanenţă o pildă vie de aleasă viaţă creştină pentru ceilalţi călugări şi pentru obştea cea mare a credincioşilor.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 107)

Ultimele din categorie