„Nu lovi pe cel lovit de patimi!”

În absenţa unui generozităţii sufleteşti, rămân a se înstăpâni răzbunarea şi revanşa, astfel încât astăzi peste tot bântuie războaie şi tulburări în sânul aceluiaşi popor. În acest tip de război, cu totul special, omorându-i pe alţii, te ucizi pe tine însuţi, şi rănindu-i pe ceilalţi, îţi aduci vătămare şi ţie.

Pricina tuturor relelor este absenţa dragostei. Osândirea, vorbirea de rău, lăcomia, răpirea ce­lor ale altuia, uneltirile, viclenia, faptele josnice, temerile, frica, nedreptăţile, mărturia mincinoa­să, toate acestea sunt posibile tocmai din pricina absenţei dragostei. Capriciile, răutăţile, nerăb­darea şi neiubirea de oameni, conlucrează siste­matic spre a pogorî în suflet anxietatea pentru totdeauna.

Cu mult timp înainte, cel mai mare propovă­duitor al tuturor veacurilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, descriind această stare a creştinilor, spunea acestea: „Nu pot găsi cuvinte de jelanie pentru o tragedie ca aceasta în care fiecare se răzvrătește împotriva celuilalt, oamenii se mănâncă şi se sfâ­şie între ei, care pentru bani, care pentru slavă, în vreme ce alţii, simplu şi fără cuvinte, batjocoresc şi umilesc; astfel, îşi fac unii altora numeroase răni; privesc, aşadar, în această luptă, morţi mai mulţi decât cei căzuţi pe câmpurile de luptă, ast­fel încât însuşi numele de creştin a ajuns a fi fără de noimă”. Nu socotesc cuvintele Sfântului Ioan o simplă figură de stil, retorică, ci, dimpotrivă, cred că ele descriu fără greş epoca noastră.

În absenţa unui generozităţii sufleteşti, rămân a se înstăpâni răzbunarea şi revanşa, astfel încât astăzi peste tot bântuie războaie şi tulburări în sânul aceluiaşi popor. În acest tip de război, cu totul special, omorându-i pe alţii, te ucizi pe tine însuţi, şi rănindu-i pe ceilalţi, îţi aduci vătămare şi ţie. „Nu lovi”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „pe cel lovit de patimi!”. „Însănătoşirea” aceluia va veni doar printr-o discretă toleranţă, prin iubirea dragostei, a adevărului şi a păcii!

Cele spuse până aici să nu fie socotite manual cu duhovniceşti poveţe, ci salut din inimă către omul închis în sine, înfricoşat şi cuprins de anxie­tate care, în ciuda tuturor greutăţilor, întâmplări­lor şi sfârşitului căii sale, continuă a căuta senină­tatea. Tare m-aş mai bucura, dacă aş izbuti nu să vă conving, ci măcar să vă fac să vedeţi cum săr­manul află mângâiere în sărăcia sa, cum bogatul află în averea sa o altfel de siguranţă, cum învăţătorul învaţă şi el în timp ce îi dăscăleşte pe alţii, cum lucrătorul, adeseori, află mai multă bucurie decât chiar stăpânul său. Vreau să spun că nu vom scăpa de anxietate răsturnând structurile so­ciale. Nu vom afla pacea schimbând cartierul, mijloacele de transport, hainele sau tovarăşul de viaţă. Ci liniştea şi mult dorita blândeţe sunt ur­marea unei conştiinţe împăcate, întrajutorarea şi dialogul ziditor. În aceste condiţii, cele mai mari rele sunt înstrăinarea, împietrirea, neînţelegerea şi separarea de ceilalţi. Şi cum să nu precumpă­nească anxietatea când atât de stăruitor lucrează împreună trufia şi invidia?

(Monahul Moise Aghioritul, Tristeţea anxietăţii şi bucuria nădejdii, Editura Sophia, p. 59-61)

De la același autor

Ultimele din categorie