Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne tăiem vlăstarele netrebnice și vătămătoare ale voilor noastre dezordonate și păgubitoare și să altoim pe ramurile omului nostru lăuntric voia lui Dumnezeu, prin care circulă seva Duhului Sfânt și care aduce roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea. Prin aceasta ne vom stăpâni vasul în sfințenie și se va curma „patima poftelor”. Iar de va fi vorba să închidem gura celor fară cunoștință și fară minte, s-o facem numai prin aceste fapte bune.

Și dacă, după cuvântul Scripturii „răzvrătirea este la fel ca păcatul vrăjitoriei și neascultarea”, la fel cu închinarea la idoli, atunci desigur că o astfel de supunere constituie legătura directă cu Duhul Sfânt, nu cu duhul diavolului, și o astfel de ascultare constituie închinarea în duh și în adevăr la Tatăl Ceresc, iar nu la tatăl minciunii ce sălășluiește în idoli. Și așa cum o apă, datorită celor două maluri între care curge, nu se pierde, nu se risipește, ci ajunge la marea cea mare, tot astfel sufletul omenesc, datorită unei asemenea supuneri și ascultări față de Dumnezeu și de sfinții Lui, ajunge nerisipit, la limanul mântuirii, la viața veșnică de dincolo.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace. Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 109)