Zic unii oameni: „Ce vreți? Ce pot face? Ce vreți să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinți bătrâni, am și eu o căsuță, o brumă de bunuri, o oarecare situație, ce vreți, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă și numai cu vorba”.

Acesta nu este un raționament creștinesc. Adevăratul raționament creștinesc, conform textului evanghelic, și fidel atât libertății, cât și spiritului său, este: „Deși am nevastă, copii, și așa mai departe, măcar că am nevastă, copii, eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc.

Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta, decât pe Hristos, la nimic în lumea aceasta nu țin mai mult, decât la Hristos. Nevasta, copiii, nu-mi sunt piedică în mărturisirea lui Hristos. Îmi iubesc familia, rubedeniile, ființa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl așez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei, nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se rușina de mine”.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 107)