Hristos, ca om, simte durerea de pe Cruce și Se întristează

Iisus Hristos era fără de păcat, cu desăvârşire, dar aceasta nu însemna că nu simţea durerea, ca om, că nu înseta şi nu înfometa ca noi toţi.

Pe cruce, Hristos ca om simte durerea şi însetează. Şi a zis: Mi-e sete (Ioan 19, 28). I-au dat oţet în loc de apă. Acesta le dăduse mană şi ei Îi ofereau fiere, otravă. Aşa se întâmplă aproape întotdeauna: cei cărora le faci bine te adapă cu fiere, care este de o amărăciune de nedescris. Iisus a răbdat-o şi pe aceasta. Mulţimea de jos Îl necăjea cu turbare, iar Hristos suferea îngrozitor. Era fără de păcat, cu desăvârşire, dar aceasta nu însemna că nu simţea durerea, ca om, că nu înseta şi nu înfometa ca noi toţi. Avea aşa-numitele pătimiri omeneşti „ireproşabile”.

Aşadar, Hristos a suferit îngrozitor, şi cel mai mult din pricina părăsirii. De aceea Se tânguie pentru ultima oară Părintelui Ceresc (Matei 27,46; Marcu 15, 34): Părinte, de ce M-ai părăsit? Este un moment tragic, cutremurător, de neînchipuit. Însă nu-şi pierde credinţa (ca om) faţă de Părintele Său Atotbun, ci-Şi exprimă doar durerea adâncă. De altfel, în acel moment Îşi arată şi mărinimia Sa neegalată, îi iartă pe răstignitorii Săi, ca şi pe toţi ceilalţi potrivnici: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Într-adevăr, de câte ori nu facem cele mai înfricoşătoare lucruri şi Dumnezeu ne iartă, ne rabdă? Acesta are două mari misiuni fundamentale. Este cu putinţă să ne găsim într-o mare orbire şi înşelăciune, încât „să-L răstignim pe Hristos” şi Acesta să ne rabde şi în cele din urmă, să ne ierte. De asemenea, dacă vrem să fim ucenicii şi următorii Săi adevăraţi, atunci trebuie să iertăm şi noi pe „răstignitorii noştri”.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007,  pp. 126-127)

De la același autor

Ultimele din categorie