Pocăința – prefacere din firea animalică în cea dumnezeiască

Că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu smerit și ne povățuiește către smerenie, nu fiindcă suntem robi, ci ne povățuiește spre smerenie numai ca să devenim ca Dumnezeu, ca să devenim dumnezei.

Ce este pocăința? Un act moral? Și cum, printr-un act moral, primim Duh vecinic? Pocăința este un act ființial, adică al firii – o fire care se preface din firea animalică în cea dumnezeiască. Pocăința omului – și v-aș putea aduce mii de citate din Biblie – este Dumnezeu Care Se pocăiește în mine, Care, nepăcătos fiind și desăvârșit, com-pătimește pentru mine, pentru moartea mea, pentru pierzania mea. Și noi, când ne pocăim, intrăm în pocăința lui Dumnezeu. Și, noi, duhovnicii, dacă nu înțelegem această taină, vom călca cu bocanci cu cuie peste lucrul cel mai gingaș, cel mai delicat.

Că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu smerit și ne povățuiește către smerenie, nu fiindcă suntem robi, ci ne povățuiește spre smerenie numai ca să devenim ca Dumnezeu, ca să devenim dumnezei. Dacă nu înțelegem lucrul acesta, într-adevăr degeaba facem duhovnicie. Va deveni numai lucrare omenească; vom încerca să facem un om mai bun, o societate mai dreaptă, să îndreptăm istoria puțin, și vom da faliment. Dacă vom înțelege lucrul acesta și în acest duh, vom merge înainte în duhovnicia noastră, vom face lucrare dumnezeiască și ne vom permite să uităm cele ale pământului, și istoria, și etnia, și morala, și „îmbunătățirea”, căci toate se vor săvârși izvorând din duh. Și, deși sunt zeci de gânduri ce îmi vin încă în inimă, poate cu asta închei. Dumnezeu să ne miluiască!

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 62)

De la același autor

Ultimele din categorie