Postul este o primăvară duhovnicească

Pocăinţa este legată de perioada anului în care se desfăşoară Sfântul şi Marele Post: nu toamna când cad frunzele şi bruma; nu iarna când pământul este mort şi îngheţat; ci primăvara, când se termină chiciura, când zilele se măresc şi întreaga natură se trezeşte la viaţă. 

Adevărata natură a pocăinţei, pozitivă şi dătătoare de lumină, se manifestă în mod vizibil în viaţa Bisericii mai ales prin trei expresii caracteristice: liturgică – în timpul Postului Mare, sacramentală – în Taina Spovedaniei şi personală – în darul lacrimilor.

Pocăinţa este legată de perioada anului în care se desfăşoară Sfântul şi Marele Post: nu toamna, când cad frunzele şi bruma; nu iarna, când pământul este mort şi îngheţat; ci primăvara, când se termină chiciura, când zilele se măresc şi întreaga natură se trezeşte la viaţă. Cum cântă şi Biserica la vecernia din miercurea dinaintea începutului Postului Mare: „Răsărit-a primăvara Postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi, fraţilor, de toată întinăciunea şi Dătătorului de lumină cântând să-I zicem: „Slavă Ţie, unule iubitorule de oameni!”. Timpul pocăinţei din Postul Mare este un timp de bucurie, nu de descurajare. Postul este o primăvară duhovnicească, pocăinţa un boboc ce înfloreşte, iar Hristos ni se face cunoscut în această perioadă ca „Dătător de lumină”. Întristarea pe care o resimţim în timpul Marelui Post este, ca să folosim cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, o „fericită tristeţe bucuroasă”.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 51-52)

De la același autor

Ultimele din categorie