„Fratele meu cel păcătos, în aşa chip trebuie să te pregăteşti când vei vrea să te pocăieşti şi să te mărturiseşti. Află, mai întâi, că Pocăinţa - potrivit cu dumnezeiescul loan Damaschin (Cartea II, cap. XLVII) - este o întoarcere de la starea cea împotriva firii, la cea potrivit cu firea sa, de la diavol la Dumnezeu, şi care se săvârşeşte cu durere şi nevoinţă. Deci şi tu, frate, dacă vrei să te pocăieşti precum se cuvine, trebuie să părăseşti pe diavol şi faptele cele diavoleşti şi să te întorci către Dumnezeu şi către o trăire potrivită cu (voia lui) Dumnezeu; să laşi păcatul, care este (lucru) împotriva firii, şi să te întorci spre fapta cea bună care este ceva potrivit cu firea; să urăşti într-atât de mult răutatea (păcatul), încât să zici şi tu, împreună cu David: Nedreptatea am urât şi am dispreţuit (Psalm 118, 163) şi, dimpotrivă, să iubeşti atât de mult binele, încât să zici: Legea Ta am iubit-o şi: Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul şi topazul (Ibid. 127). Pe scurt, Duhul Sfânt, prin înţeleptul Sirah, te învaţă care este adevărata Pocăinţă, grăind astfel: Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele... Sârguieşte către Cel Preaînalt şi te întoarce de la nedreptate şi te scârbeşte foarte de lucrul urât (17,20,21). Iar care este adevărata Pocăinţă şi roadele ei, caută să vezi în Cuvântul cel de la sfârşit.”

(I.P.S Pimen, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuţilor, p. 27)