Preotul, în calitate de apostol (trimis) al lui Dumnezeu, are obligația de a fi exemplu de credință și trăire creștină. El trebuie să lupte din răsputeri pentru sfințirea propriei persoane și să-și pună viața pentru credincioșii încredințați lui de Dumnezeu spre păstorire, spre călăuzire pe calea mântuirii. Altfel, de ce a ales această cale? La hirotonia sa, în clipa punerii mâinilor episcopului pe capul său și la pogorârea Duhului Sfânt asupra lui, tânărul aspirant la demnitatea preoțească trebuie să conștientizeze marea răspundere pe care și-o asumă și să ceară, ca de altfel, la fiecare Epicleză ulterioară, înțelepciune, dragoste și smerenie, daruri și virtuți dumnezeiești, absolut necesare pastorației autentice.

În orice timp și loc, preotul are datoria să-i învețe pe credincioși că fără împlinirea poruncilor dumnezeiești, viața lor religioasă nu este decât o amăgire.

(Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Ieromonahul Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, București, 2004, p. 43)