Când vine Hristos în inimă, viaţa se schimbă. Hristos este totul. Cel ce trăieşte în Hristos, trăieşte lucruri despre care nu se vorbeşte, lucruri sfinte. Trăieşte în bucurie. Ele sunt adevărul. Le-au trăit oameni, asceţi din Sfântul Munte. Fără încetare, cu dor fierbinte şopteau rugăciunea: „Doamne Iisuse...”

Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie! Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici... Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe care o vei trece cândva pentru a continua viaţa cu Hristos. Aici pe pământ ai de înfruntat o piedică, de aceea este nevoie de credinţă. Această piedică este trupul. În vreme ce după moarte credinţa dispare şi îl vezi pe Hristos aşa precum vezi soarele. În veşnicie, fireşte, le vei trăi pe toate mai intens. Însă atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu, trăieşti corect. Atunci apar multe anomalii şi în organism… Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu  le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă.

Mult se va mângâia sufleţelul nostru când vom dori fierbinte după Domnul. Atunci nu ne vom mai îngriji de cele zilnice şi ticăloase, ci de cele duhovniceşti şi de sus, vom trăi în lumea cea duhovnicească. Când trăieşti în lumea duhovnicească, trăieşti într-o altă lume, în aceea după care tânjeşte sufletul tău şi care îi place sufletului tău. Nu eşti însă nepăsător faţă de om; vrei să-şi afle şi el mântuirea, lumina, sfinţirea. Să intre toţi în Biserică.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, pp. 169-170)