1.Prin izvorul ei, care este Dumnezeu. Căci Dumnezeu fiind Însuşi El „iubire” (I Ioan 4,8), din nemărginita dragoste a creat lumea cu toate făpturile din ea şi astfel iubirea s-a arătat mai întâi în lume şi sălăşluieşte în sufletul omului de la început. 2.Prin roadele şi puterea ei, căci „iubirea este împlinirea legii” (Rom. 13,10). 3.Prin durata ei, credinţa şi nădejdea lucrează numai în viaţa pământească. În viaţa de după moarte ele vor fi împlinite, căci creştinul nu va mai avea nevoie să creadă în Dumnezeu, pentru că Îl va vedea, nici să nădăjduiască în El, pentru că Îl va avea. Dragostea rămâne şi atunci; ea „nu piere niciodată”, este veşnică fiindcă Însuşi Dumnezeu cel veşnic este iubire.

(Credinţa ortodoxă, Editura Trinitas, Iaşi 1996, p. 322-323)