Sfânta Scriptură ne dă despre aceasta încă o dovadă când ne istoriseşte că Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan au recunoscut numaidecât pe Moise şi pe Ilie pe muntele Taborului, veniţi din cealaltă lume, deşi ei nu i-au văzut niciodată, ci doar ştiau de existenţa lor. Atunci ei i-au recunoscut desă­vârşit fără a-i confunda cu alţii, fără a-i confunda nici între ei, ci i-au numit pe numele lor.

Viaţa sfinţilor ne arată că ei, necunoscând nicidecum pe oarecare persoane, vedeau, încă la prima întrevedere, starea sufletelor lor, locul pe care îl aveau în societate, viaţa lor casnică şi numeau numele lor, toate acestea fără să le fi cunoscut mai înainte. Totul era pătrunzător simţurilor curăţite şi toate lucrurile ascunse le erau cunoscute.

Putem aşadar înţelege, întemeindu-ne pe măr­turisirea Sfintelor Scripturi, că aceste suflete înzes­trate cu simţuri atât de desăvârşite pe pământ nu vor pierde nicidecum această desăvârşire dincolo de mormânt, ci, dimpotrivă, lucrarea simţirilor va primi o putere nouă după ce sufletul va ieşi din acest trup muritor, după cum zice Apostolul Pavel. Aşadar, toţi cei ce sunt vrednici de viaţa fericită în Rai se vor vedea şi se vor recunoaşte unii pe alţii. 

Prin urmare, toţi cei ce ne sunt scumpi pe lumea aceasta vor fi recunoscuţi de noi şi ne vor recunoaşte dacă vor moşteni viaţa veşnică.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 428-429)