Este cunoscut că aerul pe care-l inspirăm se duce prin plămâni către inimă. Așază-te deci, adună-ți gândul și îndreaptă-ți-l pe căile respirației înlăuntrul tău, silește-l ca să intre împreună cu aerul inspirat în însăși inima ta și reține-l acolo, nu-i da frâu liber, ci dă-i aceste sfinte cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Și fă-l să repete cuvintele zi și noapte.

După ce se va deprinde, gândul va găsi în acel loc bucurie și veselie în loc de întristare, și el însuși va dori să rămână acolo. Precum bărbatul care se întoarce acasă din țări străine și nu mai poate de bucurie că-și vede nevasta și copiii, tot așa se umple înțelegerea de nespusă bucurie și veselie când se unește cu inima.

(Tito Colliander, Calea Asceților, traducător Preot Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 76)