Corpul omenesc, cel material, văzut, adică trupul, pentru întreţinerea vieţii pământeşti în bună stare, are absolută trebuinţă de hrană bună şi bine pregătită, apă bună, limpede şi aer curat. Un corp hrănit bine, cu cumpătare, mişcându-se în aer curat, se înviorează, se simte bine şi creşte până la statura de bărbat desăvârşit. Corpul spiritual, „sufletul omenesc”, pentru întreţinerea vieţii lui spirituale în bună stare, are şi el trebuinţă de o bună şi aleasă hrană duhovnicească, de mişcare în împlinirea voii lui Dumnezeu, de vieţuire curată, alimentare neîntreruptă cu cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Împărtășanie şi darurile dumnezeieşti (Isaia 11, 2-3), pentru a se simţi bine, pentru a creşte.

Precum hrana trupului sunt pâinea, apa şi mâncărurile bine pregătite care se pun pe masă la prânz şi la cină, însoţite de aerul curat, pe care-l respirăm în fiecare clipă, tot astfel şi hrana sufletului este cuvântul Domnului.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 10)