Rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?
Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă și să zică. O rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?
–Într-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discuția despre rugăciune este neavenită, pentru că se raționalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă și să zică. O rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
Se constată o limpezire imediatã, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului și al pământului. Trebuie să se obișnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează și face orice pentru om. Fără de Mine nu puteți face nimic. Mai mult: Nu se mișcă fir de păr fără voia Mea. Vă dați seama cât de mult ne apără.
Țineți-vă de Biserică, dragii mei! Și puteți să ziceți rugăciunea aceasta, a minții, din inimă. Este puterea numelui, aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veți fi, oriunde veți avea necaz, rugați-vă, nu vă descurajați.
Iubiți mult! Hristos vă poruncește!
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 03)
Să ne păstrăm fecioria sufletului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro