Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți. Este mare lucru să nu gândești nimic rău cu privire la ceilalți. Asta înseamnă să te gândești la celălalt și să comunici cu el întotdeauna cu iubire și înțelegere pentru defectele sale care nu-i definesc ființa, cu un sentiment de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină.

Faptul că cineva a comis o greșeală față de mine sau față de un altul, nu trebuie să scadă în ochii mei valoarea și sensul incomensurabil al misterului său, acest dar inepuizabil pentru mine, acest dar absolut superior față de lucruri, dat fiind că celălalt reprezintă în întâlnirea sa cu mine o rezervă infinită de mister.

Sfântul Isaac spune: „Nu căuta să faci deosebire între cel vrednic și cel nevrednic, ci toți oamenii să fie pentru tine deopotrivă în bunătatea ta. Căci în acest fel îi vei atrage spre bine pe cei nevrednici. Domnul Însuși a stat la masă cu vameșii și cu desfrânatele și nu i-a deosebit pe cei nevrednici pentru ca în felul acesta să-i atragi pe toți la frica de Dumnezeu și prin cele trupești să-i apropie de cele duhovnicești”.

(Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 31)