Efrem  Katunakiotul - Să-i vezi pe ceilalți oameni sfinți!

Mulți se apropiau de gheronda ca să-și dezlege nedumeririle lor duhovnicești. În special, monahii puneau problema relațiilor lor cu gheronda și cu frații împreună-nevoitori cu ei. În epoca actuală s-a înmulțit îndreptățirea și autocrația. Noua generație trăiește într-un mediu lumesc care se dezvoltă neîncetat și care a tăiat contactul și coexistența cu vechea generație. Acest lucru, în viața călugărească, provoacă ruptură și dizarmonie. Părinții mai vechi care sunt și purtătorii tradiției, par astăzi tinerilor care vin în monahism puțin ciudați. Aceia dintre tineri care s-au format prin meditația textelor patristice nu aveau nici o dificultate, fiindcă ei încredințau problema credinței și ascultării lui gheronda. Totuși în cei mai mulți se nășteau dileme și puneau înainte pe „de ce”. De vreme ce gheronda nu are dreptate, de ce insistă? Și de vreme ce nu știe bine, de ce vrea să-l ascultăm?

Împotriva acestui cerc vicios al îndreptățirii a stat fericitul Efrem ca un adevărat far al discernământului. Celui care îi punea astfel de întrebări sau îi aducea înainte greșeli și defecte sau lipsuri ale lui gheronda lui îi răspundea stereotip:

„Fiule, roada liniștii pe care o vânezi este să urmărești mai întâi să-i vezi pe toți ceilalți sfinți, ca pe niște îngeri. Când vezi defecte la ceilalți și în special, la gheronda al tău, să știi că a căzut viața ta duhovnicească la pământ, a coborât la nivel inferior, s-a retrogradat, și are nevoie de multă pocăință și învinuire de sine. Când văd și îi judec înlăuntrul meu pe frații mei, trebuie să știu că nu merg bine... Trebuie să cred bine înlăuntrul meu, că fiecare frate este bun și sfânt și numai eu sunt cel mai netrebnic. La fiecare răstălmăcire și interpretare să pun eu pocăință, fie că sunt de vină, fie că nu, ca să fiu mereu în pace cu ceilalți și să fie cu mine harul lui Dumnezeu. Niciodată să nu mă împărtășesc cu dumnezeieștile taine, dacă am amărât pe vreun frate și nu m-am împăcat cu el”.