Text și context

Lungă și densă în mesaj teologic, pericopa evanghelică de astăzi are în centru un moment important. Acela al intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. Înainte ca acest lucru să aibă loc, Iisus poposește însă, pentru o vreme, în Betania. Adăstează la Lazăr și familia lui. La cel pe care-l înviase din morți și pe care-l prețuia. Ca în familie. Căci, înaintea marilor evenimente, oamenii se întâlnesc cu cei dragi. Spre a prinde curaj pentru ceea ce urmează. A se sfătui și a-și încărca bateriile. Așa face și El.  E imediat așezat la masă. Ba mai mult, are parte de un gest de neasemuită tandrețe.

Mirul

Maria, una dintre surorile  bunului Său prieten, unge picioarele sale cu mir. Spre uimirea mulțimii și stupefacția lui Iuda. Acesta întreabă de ce nu s-a vândut substanța bine mirositoare pentru o sumă consistentă, care să fie apoi împărțită celor nevoiași. Cu blândețe, Învățătorul îi răspunde pe măsura inimii sale. Arată că lucrurile au o dimensiune profetică. Fără să știe ce se va întâmpla la scurtă vreme după acest moment, ea face lucrurile care s-ar fi căzut totuși îndeplinite. Tandrețea episodului e întreruptă brusc de mulțimea care începe să se adune. Unii vor să-L vadă pe El, alții pe Lazăr. Cărturarii și fariseii pe amândoi. De altfel, pun la cale o crimă multiplă.

Intrarea în Ierusalim

Ziua următoare e deschisă de o intrare triumfală în Ierusalim. A Sa. Încălecat pe mânzul asinei, animal folosit de către ginta nobiliară (calul fiind considerat inferior și de aceea, utilizat de către tagma ecvestră), intră în Cetate. Poporul îi recunoaște calitățile. Îl plasează în raport de continuitate cu David. Îi atribuie calități imperiale. Acest lucru se vede atât din cuvintele rostite de ei, cât și din atitudinea lor. Căci pe calea cuiva nu se așterneau lucruri spre a trece peste ele, decât dacă era regele, ori împăratul. Concomitent, mulțimea va da mărturie cu privire la minunea care avea în centrul chemarea lui Lazăr de pe celălalt tărâm. 

În loc de concluzii

Demn de remarcat e faptul că Hristos vede dincolo de orizontul imediat al celor ce se petrec. În actul ungerii picioarelor cu mir, sesizează dimensiunea profetică, menită a vorbi despre uciderea Sa, care se va petrece în pripă și nu va beneficia de împlinirea anumitor rituri cu caracter religios. În cel al întâmpinării, vede ceea ce va urma curând. Faptul că cei care-L numesc „fiul lui David” și „Împăratul lui Israel”, vor fi cei care vor striga din toți rărunchii „răstignește-L”, la un interval de doar câteva zile. Ca atare, nu se lasă furat de peisaj, ori de mulțime. 

Nouă, celor care citim acest pasaj la mai bine de două milenii distanță, el are încă multe lucruri să ne spună. Ne vorbește despre ipocrizie, mulțimi, spiritul gregar, ori psihologia lor, dar și despre volatilitatea anumitor oameni. Ne îndeamnă nu doar să privim de la distanță complexul tablou, ci și să vedem cum ne poziționăm. Suntem noi, oare profetici precum Maria? Generoși ca gazde precum Lazăr? Mânați de gânduri criminale, precum mai marii preoților? Volatili ca mulțimea? Ori altfel? Să ne cercetăm pe noi și să căutăm să fim la locul potrivit. Îndrăzniți!