De care parte alegem să fim când sunt neînțelegeri în Biserică? De partea obiectivității, a spovedaniei și a împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos. Emoțiile, atașamentele emoționale, idiosincraziile nu sunt de folos.

Așa cum un om de știință observă printr-un instrument și poate spune în mod obiectiv ce vede, adică la fel cum ar vedea și alte persoane, repetabil, în măsură să genereze acord și să obțină o cunoaștere sigură, la fel și creștinii au nevoie de instrumente ca să vadă obiectiv ce se întâmplă. Dumnezeu vede de sus, din veșnicie, din afara timpului. Pentru El, totul are obiectivitate deplină, cunoaște și ceea ce a fost, și ceea ce este, și ceea ce va fi. Omului nu îi e lăsat să vadă de sus cât e în lume, ci numai de jos. Pentru a putea îmbrățișa totul cu privirea, așezarea din care să obțină perspectiva necesară va fi cât mai jos posibil: în iad. 

Numai din coborârea de sine, din lacrimi ale pocăinței care nu sunt ale noastre, nu ni le asumăm, ci știm că aparțin lui Hristos, putem fi obiectivi. Numai prin nimicnicia completă în fața Creatorului poate exista un dram de obiectivitate omenească în prinvița persoanelor și a comunităților. Privind cu ochiul minții, deasupra, vom putea observa pe cei mai sus decât noi cum cad și cum se ridică. Vom ști unde e urgența cea mai mare de ajutorare, măcar cu rugăciunea.

Nu există lideri creștini care să poată spune altora ce să facă duhovnicește, să planifice rațional și să dea dispoziții. Acestea, atât cât se fac, nu țin de duhovnicesc, ci de lumesc. Numai oamenii dezlipiți de sine, care știu că nu știu, știu că ce știu nu e al lor, că toate sunt ale Lui dintru ale Lui. Pot spune, dacă e cazul, ce văd, și apoi pot să lase o libertate deplină. A avea informații despre comportamente și atitudini din funcții înalte ajută numai dacă ai mintea în iad cu privire la tine însuți și poți sugera delicat, fără să obligi. Să bați, știind că poate nu ți se va deschide.

A fi în iad, a fi umilit, a fi disprețuit, a nu protesta împotriva nedreptății, a recunoaște că așa este ceea ce factual nu este așa, a spune că ai greșit când nu ai greșit, acestea sunt pământul gras al spovedaniei și al Sfintei Împărtășanii. Abia atunci harul lui Dumnezeu te învelește ca într-un nor, acoperindu-ți inima.