„Dacă mi-am mărturisit cu căință păcatele cele trupești și cele sufletești și m-am spovedit curat, preotul, numai dacă a pus mâna pe cap și a rostit rugăciunea de dezlegare, păcatele mele s-au ridicat. Iar dacă nu m-am dus cu căință și cu pregătire cuvenită și n-am știut să mă mărturisesc curat, să descopăr toate păcatele mele, să primesc canon pentru ele și să le părăsesc, pot să fac o mie de dezlegări la cel mai iscusit duhovnic, că păcatul, otrava a rămas tot în mine. De aceea folosul, valoarea Sfintei Spovedanii nu ține de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfințenia, cu toată convingerea în fața lui Dumnezeu - că, atunci când mă duc în fața preotului, în fața lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor - trebuie să-i spun toate păcatele mele.”

(Ne vorbește Părintele Cleopa, Volumul 2, Editura Mănăstirii Sihăstria, pp. 7-8)