Un frate fiind asuprit de un alt frate, a mers la avva Sisoe Tebanul și a zis: 

– Părinte, m-a asuprit un frate și vreau să mă răzbun singur.

Iar starețul îl ruga, zicându-i:

– Nu, fiule, ci lasă-l mai bine în plata lui Dumnezeu și Acela să te răzbune.

Iar el zicea: 

– Nu-l voi lăsa de nu mă voi răzbuna.

Deci a zis starețul:

– Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.

Apoi sculându-se a zis:

– Dumnezeule, de acum noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu Te mai îngrijești de noi, nici să răsplătești celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.

Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând:

– Iartă-mă, că de acum nu mă voi mai sfădi cu fratele și-l voi ierta. Și i-a zis starețul:

– Să mă crezi, fiule, că acela ce se mânie pe fratele său va pierde toată fapta cea bună și rob diavolului se face pe sine.

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 270)