Să refuzăm ranchiuna și judecarea

Eram la închisoare şi aveam un coleg de detenţie foarte rău. Nu puteai să-i intri în voie nicicum. Şi am zis în inima mea aşa: „Măi, acesta are şi el o mamă care-l iubeşte. Noi nu-l iubim. O, ce bine că-l iubeşte şi pe el cineva!”.

Lumea este obişnuită să spovedească nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema mărturisirii şi a unor păcate, pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut (Iacov 4, 17). Este o dezlegare pe care ţi-o dă duhovnicul când te întreabă: Eşti pregătit de împărtăşire? N-ai cumva vreo răutate în suflet ascunsă, duşmănie de moment, ranchiună cu cineva? Există cineva care te-a rănit şi pe care nu l-ai iertat, nu că l-ai urî neapărat, dar ai o mică reţinere în inimă faţă de el? Există cineva de la care ar trebui să-ţi ceri iertare? Te saluţi cu toată lumea, dar cu amărăciune şi cu noduri în gât? Vezi că n-ai iertat din inimă? A iubi pe vrăjmaşi e o poruncă! Dar pe ne-vrăjmaşi? Sau pe cel pe care l-ai dispreţuit în inima ta că s-a îmbrăcat nu ştiu cum sau că nu poartă pălăria după gustul tău? Vedeţi, lasă de dorit relaţia noastră mută, nemanifestată cu celălalt! În loc să-l compătimeşti, îl judeci... Eram la închisoare şi aveam un coleg de detenţie foarte rău. Nu puteai să-i intri în voie nicicum. Şi am zis în inima mea aşa: „Măi, acesta are şi el o mamă care-l iubeşte. Noi nu-l iubim. O, ce bine că-l iubeşte şi pe el cineva!”.

Nu trebuie să ne complicăm judecând pe unul şi pe altul... Şi uite te spovedeşti incomplet având în vedere relaţia cu celălalt. Câte ocazii ai avut să-l fericeşti pe aproapele tău, iar tu în schimb l-ai judecat! Şi aceste stări de lucruri trebuie mărturisite că ele se înregistrează toate... Tu cunoaşte-te pe tine. Cu cât te vezi mai profund pe tine cu atât îl vezi pe celălalt mai bine şi te vezi pe tine rău!

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre Spovedanie și Împărtășanie, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 54-56)

De la același autor

Ultimele din categorie