Să vă spun povestea cu „Epitalamul”. Am fost la Iaşi şi am ţinut o cuvântare, şi cineva din sală m-a intrebat: Părinte, cum să mă manifest dacă iubesc pe cineva? Mi-am adus aminte de o poezie scrisă de Zorica Laţcu, intitulată „Te port în mine”, şi ca răspuns la întrebarea: „Cum poate să-şi manifeste cineva iubirea faţă de persoana iubită”, am răspuns cu poezia „Te port în mine”.

După ce am spus poezia aceasta, la scurtă vreme, primesc un alt bilet pe care scria: Părinte, ne-aţi spus o poezie de dragoste! (Vă puteţi închipui, un călugăr spune o poezie de dragoste! Îi şi stă bine, nu? Eu n-am categorisit-o ca pe o poezie de dragoste şi de aceea am spus-o. Da’ acuma şi după ce ştiu că-i de dragoste tot o spun.) Vă rog să ne mai spuneţi vreo două. Credeau că eu mai ştiu. Da’ n-am mai ştiut. Şi am zis: Dragă, imi pare rău, da’ nu mai ştiu. După aceea m-am dus acasă şi mi-am prins mintea cu studenţii şi-am invăţat două poezii de dragoste. Şi când m-am dus din nou la Iaşi le-am spus: V-am rămas dator de rândul trecut cu nişte poezii de dragoste. Aţi spus că să vă mai spun vreo două, v-am spus una rându’ trecut, acuma vă spun trei.

Prima a fost cea pe care v-am spus-o şi rândul trecut, „Te port in mine”, apoi „Somnoroase păsărele” şi „Epitalam”. Să salvăm şi să înmulţim iubirea!

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 75)