Să trăim în dragostea lui Dumnezeu!

Cuvinte duhovnicești

Să trăim în dragostea lui Dumnezeu!

    • Să trăim în dragostea lui Dumnezeu!
      Să trăim în dragostea lui Dumnezeu!

      Să trăim în dragostea lui Dumnezeu!

Este necesar să trăim în dragostea lui Dumnezeu. Având dragostea lui Dumnezeu, atunci viaţa cea amară devine dulce şi frumoasă.

Este necesar să trăim în dragostea lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ne fie povăţuitoare: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4, 16). Având dragostea lui Dumnezeu, atunci viaţa cea amară devine dulce şi frumoasă.

Dacă trăim împreună cu alţii, trebuie să le slujim cu râvnă, ca şi cum I-am sluji lui Dumnezeu Însuşi. Şi să nu cerem dragoste în schimbul dragostei, nici recunoştinţă pentru jertfa pe care o facem şi nici laudă pentru smerenia noastră.

Sfântul Apostol Pavel spune că „dragostea acoperă mulţime de păcate” (1 Petru 4, 8). Când se face aceasta? Atunci când devenim mângâiere celor întristaţi, odihnă celor necăjiţi, ocrotitori săracilor, tată al orfanilor, alinare bolnavilor, povăţuitor rătăciţilor, grabnic ajutător oricărui creştin. Pentru această dragoste a noastră către fraţii mai mici ai lui Hristos, Domnul nostru va şterge păcatele noastre şi ne va învrednici să-L vedem faţă către faţă (1 Corinteni 13, 12) în Împărăţia Lui cea veşnică.

(Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina, Editura Evanghelismos, pp. 5-6)