În Sfântul Potir străluceau raze luminoase

La momentul ieşirii cu Cinstitele Daruri, când preotul duce de la proscomidiar darurile pe Sfânta Masă, pentru sfinţire, părinţii copilului au făcut o mişcare surprinzătoare. Când preotul a trecut prin faţa lor, au încremenit înfricoşaţi în mijlocul bisericii şi şi-au făcut semnul crucii.

Catehetul Irineu mi-a istorisit următoarea întâmplare:

Era într-o zi de duminică, în biserica Sfântului Vasile din satul Lubudi, în Congo. Părintele Simeon săvârşea Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei era programat un parastas de patruzeci de zile pentru un copil, pe nume Antonie, care murise de malarie. În biserică erau prezenţi aşadar şi părinţii copilului.

La momentul ieşirii cu Cinstitele Daruri, când preotul duce de la proscomidiar darurile pe Sfânta Masă, pentru sfinţire, părinţii copilului au făcut o mişcare surprinzătoare. Când preotul a trecut prin faţa lor, au încremenit înfricoşaţi în mijlocul bisericii şi şi-au făcut semnul crucii.

După slujbă au venit la părintele Simeon şi la Irineu şi le-au spus următoarele: „În momentul în care părintele a trecut prin faţa noastră, rostind cuvintele «…pre voi pe toţi, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa…!» am văzut că din Sfântul Potir ieşeau flăcări luminoase şi ne-am înspăimântat. De aceea ne-am închinat cu frică şi cu cutremur şi am rămas nemişcaţi în mijlocul bisericii”.

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, p. 74)

De la același autor

Ultimele din categorie