Odată Părintele i-a spus unui pediatru: „Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic.

Să se roage cu multă iubire pentru el. Altminteri, nu doar copilul nou-născut, ci și fătul, simt lipsa dragostei mamei, nervii, supărarea, scârba. Atfel se provocă traume suflețelului, care îl însoțesc toată viața.

Dacă mamele au simțăminte sfinte și duc o viață sfântă, își sfințesc și copilul, chiar din momentul conceperii sale.

Aceleași lucruri sunt valabile și pentru tată.”

(Agapie Monahul, Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie, Editura Bunavestire Bacău, 2005, p. 103)