Dacă între copii şi părinţi s-a stabilit o relaţie de dragoste şi copilul se încrede în părinţii lui şi-i respectă, de multe ori pentru a-l dojeni e de ajuns doar o privire severă sau tristă ca el să-şi dea seama că greşeşte.

Citind Viaţa Sfântului Siluan, aflăm că în tinereţe căzuse într-un păcat. În ziua următoare tatăl său îl întreabă: „Unde te-ai aflat azi-noapte, fiul meu? Inima mea s-a tulburat pentru tine.” Cuvintele sale blânde au pătruns adânc în inima Sfântului Siluan.

Altă dată, Sfântul Siluan trebuia să pregătească prânzul la câmp pentru cei ce mâncau la seceriş. Era într-o vineri, dar el uitase, şi le-a dat mâncare cu carne. Tatăl său a aşteptat să treacă şase luni înainte de a-l întreba: „Fiule, îţi aduci aminte când ne-ai dat să mâncăm carne de porc într-o zi de vineri când munceam la câmp? Am mâncat-o, dar să ştii că avea gust de stârv.” „Dar de ce nu mi-ai spus atunci?” „Nu am vrut să te mâhnesc, fiule.”

Aici nu mai e vorba de o simplă îngăduinţă, e rezultatul unei relaţii profunde, întemeiată pe încredere şi respect.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 42)