Singurătatea și senzația de gol lăuntric – cum se vindecă?

Înainte de a se întâlni cu celălalt, omul are neapărată nevoie să se întâlnească cu sine însuşi, să se accepte pe sine însuşi şi să-şi accepte propria viaţă cu smerenie şi cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu ‒ iar umplerea golului lăuntric este posibilă numai pe calea refacerii legăturii cu El, fiindcă lumea mea lăuntrică este un loc pentru mine şi pentru Dumnezeu, Cel care este întotdeauna cu mine şi în mine prin harul Său.

Sentimentul fundamental legat de singurătate este senzaţia de gol lăuntric ‒ şi principala noastră greşeală constă în aceea că ne străduim să umplem acest gol prin plăceri, prin relaţiile cu alţi oameni, prin muncă, prin ritualuri și așa mai depare. Însă înainte de a se întâlni cu celălalt, omul are neapărată nevoie să se întâlnească cu sine însuşi, să se accepte pe sine însuşi şi să-şi accepte propria viaţă cu smerenie şi cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu ‒ iar umplerea golului lăuntric este posibilă numai pe calea refacerii legăturii cu El, fiindcă lumea mea lăuntrică este un loc pentru mine şi pentru Dumnezeu, Cel care este întotdeauna cu mine şi în mine prin harul Său, precum şi prin Chipul şi Asemănarea Sa, pe care mi le-a dăruit.

Într-o rugăciune dinainte de împărtăşire există cuvintele următoare: „Cel ce se împărtăşeşte cu Darurile cele dumnezeieşti şi îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu”.

(Olga Krasnikova, Singurătatea, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, p. 229)

De la același autor

Ultimele din categorie