Spovedania în fața lui Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Spovedania în fața lui Dumnezeu

    • Spovedania în fața lui Dumnezeu
      Foto: Tudorel Rusu

      Foto: Tudorel Rusu

Folosul, valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ţine de preot, ci de mine.

Folosul, valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ţine de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfinţenia, cu toată convingerea în faţa lui Dumnezeu - că, atunci când mă duc în faţa preotului, înaintea lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor, trebuie să-i spun toate păcatele mele.

lată care sunt condiţiile pe care trebuie să le împlinească spovedania:

- Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului.

Deci, eu când  mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în faţa lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziua judecăţii el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie şi i-am spus toate şi preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat.

- Spovedania trebuie să fíe completă şi să nu se ascundă nimic din cele făptuite.

- Spovedania trebuie făcută de bună voie.

- Spovedania să fie făcută cu umilinţă, căci inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

- Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim şi să ne prihănim.

- Spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul; spune cum ai făcut toate, fară ruşine. Isus Sirah spune: Este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce slavă şi har.

Ruşinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteşte pe tine de ruşinea aceea pe care o vom suferi cu toţii la ziua cea înfricoşată a Judecăţii lui Dumnezeu.

- Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, şi să voim mai bine a muri de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu voinţa noastră.

(Ne vorbește părintele Cleopa II,  Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 7)