Spovedanie sau nu?

A spune necazurile ta­le părintelui nu este un lucru rău, însă aceasta nu este spovedanie.

Odinioară, mărturisirea păcatelor te readucea în Trupul Bisericii. Păcatul de moarte te rupea de Biserică, în timp ce spovedania reînnoia această legătu­ră. Astăzi spovedania nu mai are sen­sul spovedaniei iniţiale. Cei mai mulţi creştini, îndeosebi în ajunul Postului Crăciunului, al Paştilor şi al Maicii Domnului, merg la scaunul de spove­danie fără să fie împiedicaţi de păcate­le grele, de moarte, care îi opresc de la Sfânta Împărtăşanie. Este posibil însă să nu aibă nimic de spus duhovnicu­lui, ci trec aşa, doar ca să primească o binecuvântare şi să se împărtăşească. Acest lucru a devenit o obişnuinţă, o tradiţie, o lege nescrisă.

Sigur că este un lucru bun ca pe­nitenţii creştini să treacă pe la du­hovnic înainte să se împărtăşească, dar aceasta nu înseamnă spovedanie. Preotul înţelept însă se va folosi şi de acest prilej şi îi va trezi, le va aminti de rugăciune, de postire, de mersul la slujbe ş.a., aşa cum făcea şi Moise, vă­zătorul de Dumnezeu, ori de câte ori israeliţii îl vizitau. „Când se ivesc între ei neînţelegeri, vin la mine şi judec pe fie­care şi-i învăţ poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui” (Ieşirea 18, 16).

Astăzi, treburile, pe de o parte, te­levizorul din casă, pe de altă parte, îi fac pe oameni să nu se „exteriorizeze”, să nu se destindă mărturisind cuiva problemele, necazurile lor, să le „adune” înăuntrul lor şi cu prima ocazie să le spună duhovnicului. A devenit obişnuinţă să-i spună duhov­nicului nu păcatele, ci necazurile lor: „sunt bolnav, iau medicamente, fiul meu nu are serviciu, fata mea este ne­căsătorită” etc. A spune necazurile ta­le părintelui nu este un lucru rău, însă aceasta nu este spovedanie.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 33-35)

De la același autor

Ultimele din categorie