Un om oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolniţa de pe lângă schit. Văzând numeroşii bolnavi care zăceau acolo, s-a apropiat de doctor şi l-a întrebat:

„Sunt, oare, ierburi care vindecă de păcate?”

Doctorul a răspuns:

„Sunt şi o să ţi le arăt. Ia rădăcina ascultării, tulpina răbdării, florile curăţiei şi roada faptelor celor bune; zdrobeşte toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin sita cugetării sănătoase, toarnă-le în oala nădejdii, varsă peste ele suspinuri şi adaugă câteva lacrimi; după aceea, aprinde focul iubirii dumnezeieşti, acoperă oala cu milostenia şi hrăneşte focul cu lemnele iubirii de osteneală. Când fiertura va fi gata, răceşte-o cu iubirea de fraţi şi ia-o cu lingura pocăinţei. După ce vei fi primit doctoria aceasta cu credinţă curată, ajutându-te cu înfrânarea şi cu postul, te vei vindeca de orice boală a păcatului şi vei fi sănătos atât cu trupul, cât şi cu sufletul”.

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 66)