Umorul Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare a avut, într-o mare măsură, harisma comunicării cu mediul lui, din care făcea parte, şi un umor neîntrecut, care împodobea cuvântul său şi care reiese în special din corespondenţa lui personală.

Cei care au anumite cunoştinţe despre Sfântul Vasile cel Mare păstrează în mintea lor o imagine deosebită a acestui mare Părinte al Bisericii noastre, care-l prezintă ca pe un om cu o trăire creştină, cu o educaţie aleasă, cu profundă judecată teologică, cu scrieri de calitate, cu calităţi administrative şi cu mare impunere şi apreciere în mediul lui.

Imaginea aceasta este absolut corectă. Dar, aceste mari harisme ale lui, care ne umplu cu sentimente de adânc respect faţă de această personalitate bisericească, contribuie, totodată, la a ni-l face mai de neatins şi îndepărtat.

Cu toate acestea, credem că Sfântul Vasile cel Mare a avut, într-o mare măsură, harisma comunicării cu mediul lui, din care făcea parte, şi un umor neîntrecut, care împodobea cuvântul său şi care reiese în special din corespondenţa lui personală. Faţa umană a caracterului său, pentru a folosi această expresie contrastantă, ni-l face mai apropiat şi totodată mai uşor de urmat.

Dovadă a umorului său sunt două scurte epistole ale lui. Prima a fost trimisă unui caligraf vestit. O redăm într-un limbaj simplu: „Scrie corect pentru a folosi rândurile corect. Mâna să nu ţi-o apuce în sus, nici să se ducă de râpă. Să nu grăbeşti peniţa să umble pieziş, ca racul din mitul lui Esop. Înaintează drept, ca şi când ai umbla pe un poloboc. Ţine mereu linia dreaptă, care te îndepărtează de orice neregularitate. Să scrii un rând în jos şi altul în sus nu este deloc corect, pe când scrii drept este un lucru plăcut pentru toţi cei care-ţi văd textul. Nu-i obligi în ceasul în care citesc să privească când în sus, când în jos, ca nişte ameţiţi. Exact aşa cum mi s-a întâmplat şi mie când am citit cele scrise de tine. Normal, atunci când rândurile se află unul sub altul şi cineva vrea să treacă la următorul rând, îşi întoarce privirea la începutul lui. Însă, la tine nu se discerne nici un rând. Astfel trebuia, spre a ajunge la începutul rândului următor, să iau rândul pe care tocmai l-am citit invers, precum Tezeu în mitul Ariadnei. Scrie aşadar corect şi nu-ţi bate joc de mintea ta!”.

A doua epistolă, care este mai scurtă, este adresată unui om pentru a-i mulţumi pentru că i-a trimis în dar un peşte: „Cu multă plăcere am mâncat peştii de râu pe care mi i-ai trimis şi totodată m-am necăjit pentru cei care ţi-au scăpat din plasă. Însă, pentru mine mai importante decât peştii sunt epistolele tale. Aşa că mai scrie-mi din când în când. Iar dacă-ţi este mai plăcut să taci, nu înceta să te rogi pentru noi”.

(Ilias A. Voulgarakis, Momente din vremea Părinţilor, Editura Egumeniţa, pp. 51-52)

Ultimele din categorie