În continuare, ne vom ocupa de virtuțile esențiale preschimbării noastre lăuntrice. Strădania de a ne însuși dragostea de aproapele îndepărtează orice patimă: „Nevoiește-te să iubești pe tot omul deopotrivă și vei alunga de-a valma toate patimile”, ne învață Sfântul Talasie.

Rugăciunea neîncetată – Rugăciunea lui Iisus – constituie un alt mod de a alunga patimile: „A chema neîncetat numele lui Dumnezeu e un leac care nimicește nu numai toate patimile, ci însăși lucrarea lor. Căci precum impune doctorul leacul sau pune un plasture pe rană și prin aceasta lucrează fără să știe bolnavul cum, așa și numele lui Dumnezeu numit de noi înlătură, fără să știm noi cum, toate patimile” (Sfinții Varsanufie și Ioan).

Sfântul Ioan Scărarul aprecia smerenia drept remediu al tuturor patimilor: „Pe scurt, smerenia este cu adevărat pieirea tuturor patimilor... și pe care, cei ce au câștigat-o pe toate le-au biruit”. În Psalmul 103, regele David, referindu-se la fiarele pădurii, spune: „Răsărit-a soarele și s-au adunat și în culcușurile lor se vor culca” (Psalmul 103, 23). Iată cum interpretează Sfântul Ioan Scărarul acest verset: „Dacă apoi, prin întunericul smereniei din nou a răsărit soarele întru noi, fiarele iarăși se adună în culcușurile lor, adică vor zăcea în inimile cele iubitoare de plăceri, dar nu întru noi”. Soarele dreptății răsare întru noi numai prin smerenie, iar aceasta alungă fiarele patimilor dinlăuntrul nostru.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 329-330)