Postul, în general, este înfrânare şi cumpătare. Cumpătare la mâncare, la băutură, la vorba deşartă şi de prisos; stăpânire de sine şi înfrânare de la orice lucru vătămător.

Profeţii, apostolii şi toţi Sfinţii Părinţi pun foarte mare preţ pe practicarea postului trupesc şi sufletesc, urmărind astfel stăpânirea răutăţilor din noi.

Practic, nu este deloc uşor a te supraveghea mereu, a rezista ispitelor dinlăuntru şi din afară, a-ţi tăia voia, a-ţi smeri trupul şi sufletul, în dorinţa sinceră de a birui răul din tine şi de a te modela după voia lui Dumnezeu.

De aceea, truda postului este socotită ca o jertfa a sufletului şi a trupului adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este o dovadă că iubim pe Dumnezeu cu adevărat, împlinindu-I şi această străveche poruncă dată strămoşilor noştri încă de la începuturile lumii.

Postul deplin, postul creştin bine plăcut lui Dumnezeu este însoţit întotdeauna de rugăciune și de milostenie, acestea fiind socotite de Sfinţii Părinţi ca aripi ale postului.

Accentul trebuie să cadă mai ales pe postul sufletesc. Dacă ne lăsăm robiţi de pofte urâte, de patimi, cu toate că postim cu trupul, alungăm de la noi harul lui Dumnezeu şi pierdem răsplata postului.

(Părintele Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, 2002, pp. 132-133)