Cuvioșii din Athos
Smerenia lor era în a se socoti mai răi decât toți și decât toată făptura, iar prihănirea de sine - în a lua vina asupra lor în orice împrejutare neplăcută și dureroasă, socotind că n-au știut să procedeze cum se cuvine și au provocat o situație neplăcută scârbind pe cineva, sau că ispita a fost lăsată pentru păcatele lor.
„Cuvioșii din Athos aveau, pe lângă rugăciunea neîncetată, citirea după putere a pravilei de chilie și așteptarea neîncetată a ispitelor, smerenie și prihănirea de sine. Smerenia lor era în a se socoti mai răi decât toți și decât toată făptura, iar prihănirea de sine - în a lua vina asupra lor în orice împrejutare neplăcută și dureroasă, socotind că n-au știut să procedeze cum se cuvine și au provocat o situație neplăcută scârbind pe cineva, sau că ispita a fost lăsată pentru păcatele lor, ca să le încerce smerenia, răbdarea și dragostea pentru Domnul; astfel gândind, nu-și permiteau să judece pe cineva, cu atât mai mult să înjosească sau să desconsidere”. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 13)