Rugăciunea să fie spusă întruna, zi și noapte, din gură, din minte, din suflet. Să nu lăsăm mintea fără ocupație, ci să lucreze la rugăciune sau la contemplare, pentru că altfel vine semănătorul cel rău și seamănă tulburare în suflet. Dacă mintea nu se curățește de năluciri, Dumnezeu nu scrie pe lespedea minții cuvintele Sale. Diavolul ia mintea și o duce unde vrea el; când mintea se întoarce, aduce în suflet toată mizeria și provoacă maladii și boală în suflet.

Leacul, terapia, arma împotriva risipirii minții este trezvia. Diavolul își macină toate puterile lui ca să distrugă trezvia. Spune: „Da, diavole, mâine, când îmi voi termina rugăciunea, le voi face pe toate; dar acum exist doar eu și Dumnezeu, nimic altceva”.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 15)