A curăţi inima este mai greu decât a curăţi mintea: încredinţându-se de dreptatea gândului nou, mintea îl leapădă uşor pe cel vechi, şi-l însuşeşte uşor pe cel nou – dar a înlocui o deprindere cu alta, o însuşire cu alta, un simţământ cu alt simţământ, potrivnic lui, este o osteneală, este o muncă încordată şi care cere vreme îndelungată, este o luptă de necrezut. Încrâncenarea acestei lupte este descrisă de Părinţi astfel: „Dă sânge şi primeşte duh!” Asta înseamnă că trebuie să ne omorâm toate poftele păcătoase ale trupului şi ale sângelui, toate acele mişcări ale minţii şi ale inimii care depind de trup şi de sânge. Trebuie să aducem şi trupul, şi mintea, şi inima sub cârmuirea Duhului. Sângele şi nervii sunt puşi în mişcare de multe patimi: şi de mânie, şi de iubirea de arginţi, şi de iubirea de plăceri, şi de slava deşartă. Aceste două din urmă aprind foarte tare sângele în nevoitorii care nu se nevoiesc după lege, făcând din ei fanatici ieşiţi din minţi. Slava deşartă năzuieşte înainte de vreme spre stări duhovniceşti de care omul, în necurăţia sa, nu este în stare; neavând adevărul, acesta îşi alcătuieşte sieşi închipuiri.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, p. 143)