Ascuţit-a limba lor ca a şarpelui, venin de aspidă sub buzele lor (Psalmul 139, 3). Nu spune sub inimă, ci sub buze, pentru că gura vorbeşte din prisosul inimii (Luca 6, 45). Aceasta înseamnă, în chip practic, că aruncăm într-o cisternă multă otravă şi aceea se umple până la gură şi dă pe-afară. Ceea ce nu mai încape înseamnă prisosul pe care gura îl scoate în afară. Deci imaginaţi-vă ce ascundem înlăuntrul nostru!

Avva Zosima, având toate acestea în mintea lui, spunea cu durere în suflet: Cel care ne osândeşte ne spune adevărul amar şi crud, dar nu în totalitate, pentru că, dacă ar cunoaşte toate cele ascunse ale inimii noastre, şi-ar întoarce faţa de la noi ca de la mizerie şi de la gunoaie. Dacă Dreptul Iov a spus plin sunt de necinste (Iov 10, 15) şi cuvântul „plin” arată că nu mai este ceva de adăugat, ce să spun eu, care sunt adâncul răutăţii? Dacă toate trupurile oamenilor ar deveni limbă şi m-ar judeca, n-ar fi de ajuns ca să descrie necinstea mea!

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 30-31)