„Domnul va judeca pe popoare” (Psalmul 7, 8). În multe locuri ale Scripturii este presărată învățătura despre judecată, deoarece pentru învățarea bunei credințe este foarte necesară și foarte potrivită celor care au crezut în Dumnezeu prin Iisus Hristos.

Dar învățătura despre judecată este scrisă în Scriptură în multe feluri; de aceea, cei care nu disting exact sensurile învățăturii o interpretează în fel și chip și fac multe confuzii. De pildă: „Cel care crede în Mine nu este judecat; dar cel care nu crede a și fost judecat". Dacă cel care nu crede este asemenea celui neevlavios, cum se spune că neevlavioșii nu vor învia la judecată. Dacă cei credincioși au ajuns prin credință fii ai lui Dumnezeu, și pentru aceasta sunt vrednici a fi numiți și ei dumnezei, cum „Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor și în mijloc pe dumnezei va judeca”? Dar se pare că în Scriptură cuvântul „a judeca” este luat când în sensul de „a încerca”, când în sensul de „a pedepsi”.

De pildă, în sensul de „a încerca”, așa cum este în acest text: „Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat”, pentru că tot acolo adaugă: „Încearcă-mă, Doamne, și mă ispitește”; în sensul de „a pedepsi”, ca în acest text: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am mai fi judecați”, adică: „dacă ne-am cerceta pe noi înșine, n-am mai fi supuși pedepsei”. Iarăși s-a zis: „Domnul se va judeca cu tot trupul cu alte cuvinte”: când Domnul va cerceta cele săvârșite de oameni, se va judeca cu fiecare și va pune față în față poruncile Lui cu faptele săvârșite de păcătoși; Domnul se va apăra cu dovezi, că toate ce-L privesc pe El le-a făcut spre mântuirea celor judecați, pentru ca păcătoșii să se convingă că sunt vinovați de păcate; și, auzind sentința dumnezeiască, să primească de bună voie pedeapsa ce li se dă.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, p. 32)