Chiar şi în discuţii trebuie să fie credinciosul atent, deoarece uneori începe o discuţie duhovniceas­că, dar sfârşeşte în pălăvrăgeală. Şi nu ajunge că îşi pierde vremea, dar îşi pierde şi sufletul său cu judeca­rea, căci nu avem dreptul să judecăm pe nimeni şi nici situaţii. Dacă putem, după discuţia ce o vom face cu durere, să căutăm să ajutăm o situaţie neplăcută. Nici pe cei morţi nu trebuie să-i osândim, pentru că sufle­tele tuturor oamenilor, din fericire, sunt în mâna lui Dumnezeu.

Văd de câte ori se strică gândul multor oameni din pricina unui cuvânt neatent. Dacă ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, ştiţi cât de atenţi am fi? Dacă ni s-ar spune: „Dacă spui atâtea cuvinte, vei plăti atâta", ne-am măsura cuvintele noastre. Când vorbim la telefon ne gândim ce vom spune, cât să vorbim, pen­tru că vom plăti. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.

- Părinte, în „Scara” se scrie despre clevetire că este naşterea urii (Sfântul Ioan Scărarul, „Scara”, Cuv. 1). Simpla pălăvrăgeală poate avea în ea dragoste?

- Da, dacă cineva iubeşte mult un suflet şi vede că alţii îl invidiază, atunci poate spune şi vreun cuvânt de clevetire împotriva acelui suflet, ca să nu-l mai invidieze ceilalţi. Trebuie să le cercetăm pe toate. Însă un su­flet stricat sau ispitit, care crede că este nedreptăţit şi pentru aceasta este puţin amărât sau revoltat şi luând pricină din ceva îşi manifestă supărarea sa, poate face o astfel de vătămare în alte suflete, încât să-l întreacă chiar şi pe diavolul. Iuda s-a supărat pentru risipa mi­rului ce l-a vărsat Mironosiţa şi a spus că mirul s-ar fi putut vinde, iar banii să se fi dat săracilor. Atunci au fost influenţaţi şi ceilalţi apostoli, care aveau har (Mt. 26,6; Mc. 14,3 ş.u. şi In. 12,3 ş.u).

Ceea ce a spus acela, era văzut corect pe dinafară şi ei au fost influenţaţi de acel cuvânt, pentru că nu-i cunoşteau inima sa cea iubitoare de argint. Şi iată că Hristos i-a dat lui Iuda punga cu bani ca să-şi sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se punea în ea (In. 12,6).

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 136-137)