Evanghelia ne spune că împărăţia lui Dumnezeu este în noi, înainte de orice. Dacă nu putem găsi împărăţia în însuşi interiorul nostru, dacă nu-L putem întâlni pe Dumnezeu în noi, în însuşi adâncul nostru, şansele de a-L întâlni în afară sunt foarte mici. Când Gagarin la întoarcerea sa din spaţiu, a făcut declaraţia memorabilă, potrivit căreia el nu-L întâlnise pe Dumnezeu în Cer, un preot din Moscova a făcut acest comentariu: “Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni vreodată în Cer”.

La fel şi pentru noi. Dacă nu putem intra în contact cu Dumnezeu sub propria noastră piele, ca să spun astfel, în această lume în miniatură, care e fiecare din noi, avem puţine şanse să-L recunoaştem, dacă ni se întâmplă vreodată să-L întâlnim faţă către faţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Găsiţi uşa inimii voastre, atunci veţi descoperi că ea este uşa împărăţiei lui Dumnezeu”. Aşadar în noi înşine trebuie să intrăm şi nu altundeva: în noi înşine, însă într-un fel foarte special. Nu este vorba să ne dedăm introspecţiei, nici să coborâm în noi, aşa cum înţeleg psihanaliza şi psihologia. Nu este vorba de o călătorie în interioritatea mea proprie, ci de o traversare prin mine însumi, care să-mi permit să ies la acel loc, cel mai adânc al fiinţei mele, unde se află Însuşi Dumnezeu, în punctul unde Dumnezeu şi cu mine ne întâlnim.

(Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, p. 34)