„Dacă profesorul de la catedră este odihnit, se odihnește toată lumea din jurul lui”

De curând am învățat că cel mai bun profesor din lume este profesorul care doarme devreme. Se culcă devreme și se scoală devreme, dar care merge odihnit la catedră. Daniel Pennac spune într-o carte despre școală, că dacă „profesorul de la catedră este odihnit, se odihnește toată lumea din jurul lui”. De aia or fi nervoși copiii. Că noi nu ne prea odihnim. M-am gândit: „Ce înseamnă un suflet neodihnit în viața unui om? Înseamnă neodihna educației celuilalt”.

Ce-am pierdut noi din școală este partea de cer. Venim morocănoși dimineața, supărați foc, dacă e și frig pe drum, e gata, s-a acrit oțetul, copiii sunt mârâiți, săracii, le e foame. La opt jumate un copil ar avea nevoie să mai tragă o jumate de oră de somn, numai o jumate și alege prima jumătate de oră din limba română de la 08:00 la 09:00. Apoi pe la nouă și un pic este deja obosit, pentru că aseară s-a uitat la ultimul Games of Thrones, către 12:30 – 01:00, pentru că, ce n-am învățat este să păstrăm ceea ce ne învățau bătrânii pe noi: igiena timpului.

Noi trebuie să restaurăm în primul rând orarul. Faceți o experiență o dată și vedeți câți copii mai au acasă orarul trecut pe hârtie sub nas? Să nu-și aducă aminte dimineața la opt fără cinci: „Stai băi, că nu știu ce am! Nu știu ce școală am azi. Am niște ore, dar nu știu ce ore am”. El săracul știe că-i ca la serviciu: la 08:00 intră, la 16:00 iese. Zici că-i întreprindere comunistă: nu contează ce muncim, contează să părem că suntem atenți.

De curând am învățat că cel mai bun profesor din lume este profesorul care doarme devreme. Se culcă devreme și se scoală devreme, dar care merge odihnit la catedră. Daniel Pennac spune într-o carte despre școală, că dacă „profesorul de la catedră este odihnit, se odihnește toată lumea din jurul lui”. De aia or fi nervoși copiii. Că noi nu ne prea odihnim. M-am gândit: „Ce înseamnă un suflet neodihnit în viața unui om? Înseamnă neodihna educației celuilalt”.

Apoi, ce-am mai aflat este că, în ultima vreme, datorită presiunilor externe asupra familiei, asupra societății, avem copii de mai multe feluri. Avem sigur, copilul problemă, copilul oază, pe care nu-l întreabă niciodată nimic nimeni despre ceea ce știe. Nu știu cum Dumnezeu, la școală, pe copiii care nu învață îi întrebăm tot timpul ceea ce nu știu. Tu îl întrebi: „Ce-ai învățat astăzi?”. „Nu știu”. „Bine, ce-ai avut de învățat?”. „Nu știu”. Dar dacă am ști noi să-l întrebăm: „Măi copile, ce ți-ar place astăzi să ne spui din istoria vieții tale? Ce crezi că s-ar potrivi cu viața lui Ștefan cel Mare?”. „Părinte, nu prea știu, doar așa oleacă.”. „Uite, deja spui. Accentul tău îmi spune că faci parte dintre urmașii lui Ștefan cel Mare.”. Și să începi domnule povestea de undeva, de unde copilul e sigur și nu-i trist. Apoi avem copiii publicitate. Îi întrebi pe copii: „Ce porți? Nike! Ce porți, mă? Nike. Sau mă rog, Adidas.”. Vedeți că lumea nu mai vine cu mașina la serviciu, vine cu BMW-ul. Sunt unii care vin așa cu BMW-ul ca să ne uimească pe toți, dar degeaba. Să-i întrebați vreodată pe ăia care conduc BMW-ul cum se traduce BMW. Să vedeți dacă știu. Sau copilul publicitate este cel care dimineața îți cere să-i iei iaurtul ăla pe care l-a văzut el aseară ultima dată așa printre ochi, pentru că ultimul mesaj pe care l-a văzut la desene animate este: mănâncă porcăria asta, ca să devii ca noi! Niște colorați, așa. Bea sucul ăsta neapărat. Bine, acuma au și gospodinele problema lor, săracele, că întotdeauna la televizor li se prezintă cel mai bun înălbitor. Ferească Dumnezeu mașina de spălat cu înălbitorul ăla. Sau asta e tigaia cea mai de prețuit! Știți că o tigaie care n-are o gospodină, e zero, nu semnifică nimic. Nouă ni se face reclamă la tigăi, nu la gospodine.

De aceea, nevoia permanentă a întoarcerii minții noastre către familie este fundamentală. Nimeni nu te învață să calci haine, cămăși cum o face mama. Ați auzit în vreo școală: „Iubiți părinți, școala noastră propune pentru copii cursul de călcat cămăși, cursul de curățat morcovi, cursul de făcut ciorbe.” Ferească Dumnezeu și Maica Domnului! Doar toată lumea din România conform programei școlare trăiește absolut numai din itemi de educaționali și din publicarea de materiale. Nu-i programul, nu există masă. Să fim serioși! Chiar profesorii merg cu cămașa călcată la școală.

Problema este că nu mai adaptăm nicicum modul de a fi la modul de a deveni. Am auzit de curând că niște specialiști celebri la Curtea de Conturi a României, e plină de pedagogi mai nou, au raportat ei acolo cum școala românească nu s-a adaptat domnule rating-ului educațional european. Clar! Suntem niște monștri în școala românească, de-aia angajează nemții IT-iști români de le sar capacele. De-aia cei mai buni medici pe care îi transferă în Occident sunt români. Am constatat că primii cinci Master chief din restaurantele de peste hotare, din Germania, sunt tot români. Iaca domnule, problemă. Avem o școală neadaptată la viață, dar care atunci când este pusă și prețuită în funcțiune, n-are niciun fel de problemă.

Fragment din conferința „Familia, casa sufletului copilului. Educația în iubire”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Prorelis”, în data de 12 mai 2016, şi l-a avut ca invitat pe Părintele Constantin Necula.

Vă recomandăm să urmăriţi înregistrarea completă a conferinţei, aici

De la același autor

Ultimele din categorie