„Darul inteligenței ne face să pătrundem mai departe în adevărurile credinței, pentru a le descoperi comorile ascunse și armoniile de taină; darul științei ne face să privim lucrurile create în legăturile lor cu Dumnezeu; darul temerii întărește nădejdea, desfăcându-ne de bunurile înșelătoare ale lumii, care ar putea să ne atragă în păcat și prin aceasta, sporind în noi dorul de bunurile cerului. Darul înțelepciunii, făcându-ne să gustăm lucrurile divine, intensifică dragostea de Dumnezeu. Prudența este în mare măsură desăvârșită de darul sfatului, care ne face să cunoaștem în cazurile particulare și grele ceea ce trebuie și ceea ce nu. Darul evlaviei desăvârșește virtuțile religiei, care e legată de justiție, făcându-ne să vedem în Dumnezeu un părinte, pe care ne simțim fericiți să-L preamărim prin dragoste. Darul forței completează virtutea cu același nume, ațâțându-ne să practicăm eroismul în a suporta și a lucra”

(Tanquerey et Gautier, Abrege de Théologie ascétique et mystique, apud Nichifor Crainic, Sfințenia împlinirea umanului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași – 1993, pp. 108-109.)