Ţi-a creat ochiul? Fă-l pe acesta folositor lui Dumnezeu şi nu diavolului. Cum să faci acest lucru? Privind făpturile Lui, lăudându-L şi slăvindu-L, şi, totodată, păzindu-l de vederea femeilor.

Ţi-a dat mâinile? Foloseşte-le pentru a-L mulţumi pe El şi nu pe diavol, adică nu în furturi şi înşelăciuni, ci în binefaceri şi milostenii; ţine-le întinse în rugăciuni neîncetate şi ridică-i pe cei căzuţi.

Ţi-a dat urechile? Nu le folosi pentru ascultarea versurilor celor întortocheate, nici în ascultarea vorbelor necuviincioase, ci: „tot cuvântul tău să fie despre legea Celui Preînalt” (Sir 9, 15), şi iarăşi: „Stai în tovărăşia celor bătrâni şi cu cel înţelept te uneşte. Tot graiul dumnezeiesc pofteşte a-l auzi şi pildele înţelegerii să nu treacă de la tine” (Sir 6, 35-36).

Ţi-a făcut gură? Ei bine, aceasta să nu vorbească nimic din cele ce nu se cuvin, ci să cânte psalmodii, imnuri şi cântări duhovniceşti, sau cum e spus undeva: „Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă” (Ef 4, 29), adică să fie spre zidire şi nu spre sminteală, să fie spre laudă, iar nu spre hulirea aproapelui, să nu fie spre urzirea de viclenii, ci cu totul dimpotrivă.

Ţi-a făcut picioare, nu pentru a alerga spre rele, ci spre lucruri bune.

Ţi-a făcut stomac, nu ca să-l faci să pleznească de atâtea mâncăruri, ci pentru a putea trăi şi cugeta.

Ţi-a dat dorinţa trupească, nu pentru a te tăvăli în curvii şi preacurvii, ci spre a naşte copii, pentru continuarea neamului omenesc.

Ţi-a dăruit minte, nu pentru a-L blestema, nici pentru a fi bârfitor, ci serios.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Epistola către Filipeni, omilia a XI-a, Editura Icos, 1998, pp. 203 – 204)