Litia nu este o slujbă de sine stătătoare. Are loc în cadrul vecerniei, avându-şi originea în primele veacuri ale creştinismului - atunci când se săvârșea ieşind din biserică, în special în cazuri de calamităţi, necazuri sau nenorociri. Darurile aduse spre binecuvântare sunt pâinea, grâul, vinul şi untdelemnul.

Scopul primar al binecuvântării pâinii și al vinului era acela de întărire trupească a celor care participau la slujba de priveghere - care dura câteva ore - fără a mânca ceva după aceasta. Sunt aduse pentru binecuvântare cinci pâini, amintindu-ne de minunea făcută de Mântuitorul Hristos, când a săturat mulţimile cu cele cinci pâini şi cu doi peşti. Binecuvântarea acestor prinoase se aduce lui Dumnezeu ca ofrandă şi ca mulţumire, din rodul muncii şi al pământului.

Preotul îi cere lui Dumnezeu, prin rugăciunea de binecuvântare a acestor prinoase, să le înmulţească „în sfânt locaşul acesta, în oraşul (satul) acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea Sa”. Pâinile sunt stropite cu vin şi împărţite credincioşilor, după sfârşitul slujbei.

Uleiul binecuvantat este folosit pentru miruit, se pune la candele, dar poate fi folosit şi la prepararea mâncării. Grâul se foloseşte la semănat sau se amestecă cu altul, pentru a spori rodul grânelor. Pâinea stropită cu vin - litia - se poate duce şi celor care nu au putut fi prezenți în biserică, bătrânilor, bolnavilor. De reţinut este faptul că pâinea binecuvântată în cadrul litiei se poate lua chiar dacă am mâncat, făcându-se astfel o delimitare între aceasta şi anafură, care se ia pe nemâncate.