Darurile Magilor
Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel.
Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În perioada bizantină, Împăratul bizantin Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol. Din pricina Cruciadei a IV-a, sfintele odoare au fost duse în anul 1204 la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le aduce din nou în Constantinopol, unde rămân până la anul 1453 d. Hr.
După căderea Constantinopolului, darurile magilor ajung la sultana Mara, fiica domnitorului Serbiei, Gheorghie Brancovici. Acesta, fiind biruit de turci, a fost nevoit să dea de soţie pe fiica sa, Mara, sultanului Murad al II-lea. Sultanul i-a îngăduit să trăiască în credinţa creştinească. Mara a fost cea care l-a crescut pe Mahomed al II-lea – cuceritorul Constantinopolului.
În anul 1470, sultana Mara a hotărât să ducă cinstitele daruri la mănăstirea athonită Sfântul Pavel, pe care tatăl ei o ajutase prin binefacerile lui în repetate rânduri. Aici a coborât împreună cu suita ei la portul mănăstirii, aducând cu ea Darurile Magilor. Cam la jumătatea distanţei dintre port şi mănăstire, împărăteasa a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i: „Mara, Mara, să nu mergi mai departe, căci în mănăstire locuiesc monahi, iar tu eşti femeie. Aici stăpânesc eu". Şi îndată i-a apărut înainte Maica Domnului, care i-a interzis să continue drumul şi i-a poruncit să se întoarcă la port, spunându-i că numai ea (Maica Domnului) este împărăteasa acestui loc. Sultana a lăsat Darurile părinţilor mănăstirii, care veniseră în întâmpinarea ei.
Astăzi, aurul magilor a fost împărţit în 28 de pandantive de 5-7 cm în formă dreptunghiulară, trapezoidală sau poligonală, iar tămâia şi smirna sunt împărţite în 62 de mărgele, asemenea măslinelor.
Chilia Molivoklisia – Kareia, Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro