De la Hilandar drumul urcă în serpentină printre tufişuri de spini şi jnepeni peste culmi muntoase, peste văi adânci şi desişuri de pini locuite de sihaștri şi căprioare. Pe aici nu întâlnim nici o chilie pustnicească. După o oră ajungem sus, în culmea muntelui. De jur-împrejur ni se desfăşoară o privelişte care odihneşte sufletul. Aici este cumpăna apelor şi mijlocul peninsulei Athos. De aici se coboară la mănăstirile de pe latura de sud-vest a Sfântului Munte. Încă o oră de coborâre şi iată se vede în zare vestita Mănăstire Zografu. De departe pare un uriaş castel medieval. Deasupra unei prăpăstii se văd mici colibe de sihaștri, ca nişte cuiburi de vulturi şi câţiva chiparoşi singuratici.

Ne apropiem. În faţa noastră, pe un platou înalt, se află prima mănăstire zidită, după tradiţie, prin secolul XIII. Acolo se spune că s-ar fi oprit şi ar fi murit mularul care a transportat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adusă de la malul mării. Alături, la un kilometru, se înalţă impunătoare şi măreaţă Mănăstirea Zografu, rectitorită integral de Ştefan cel Mare şi Sfânt, între anii 1466-1502. Este, de altfel, cea mai mare ctitorie românească din Muntele Athos, numărată a noua în ierarhia mănăstirilor athonite.

Odată cu asfinţitul soarelui intrăm în incintă. În mijloc sunt două biserici. Biserica mare, zidită de Ştefan Vodă al Moldovei, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi, alături, o biserică mică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. De jur-împrejur sunt chilii aşezate pe câte trei şi patru nivele. Mănăstirea are viaţă de obşte şi un sobor de 15 călugări bulgari, şi un călugăr român. Egumenul mănăstirii este arhimandritul Eftimie.

După tradiţie, prima aşezare monahală la Zografu datează din secolul IX şi se datorează celor trei sihaștri athoniţi, Moise, Aron şi Ioan, care s-au hotărât să zideas­că aici o mănăstire. Dar, neştiind ce hram să-i pună, s-au rugat lui Dumnezeu cu post şi priveghere, au aşezat o scândură de lemn în biserică şi au încuiat uşile. După trei zile, descuind biserica, au găsit, pictată pe scândură în chip miraculos, icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Din ceasul acela, marele mucenic a devenit patronul mănăstirii, care s-a numit „Zografu”, adică icoană zugrăvită prin minune.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 445-446)